Viața. Un simplu termen,
greu de definit. În fond ce e viața? Un dar ce ne-a fost dat, dar ce ne poate
fi luat în orice clipă. O mișcare greșită și tot ceea ce a fost clădit este
distrus. Cu toate acestea nu trebuie să privim aceste întâmplări cu ochi răi; o
viață pleacă, dar una nouă se naște și îi ia locul.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi viața fără muzică, fără culoare? Totul să fie alb și negru și niciun pic de veselie? Ar fi lipsită de sens, monotonă și plictisitoare. Toți am fi îmbrăcați în aceleași culori anoste, nu am ști să râdem, am fi o umbră la ceea ce suntem astăzi, persoane fără suflet, imaginație și fără dorință de a trăi. Fantome a ceea ce reprezintă omenirea: frumosul și cunoștința ar fi date uitării, iar cele mai frumoase aspecte ale vieții ar fi neglijate.
Dar v-ați întrebat vreodată cum a apărut muzica sau culoarea? De ce au fost inventate aceste instrumente magice? Care a fost scopul lor inițial, dar poate cel mai important: la ce erau folosite?
Muzica, primul sunet, prima experiență ce a dus la crearea unui cântec, a fost descoperit acum mult timp. Nu cred că știu povestea exactă, dar îmi place să cred că ceea ce povestesc nu este fals. Să fim sinceri acum, orice poveste are și o doză de adevăr. Să vă spun cum a început totul sau să vă las pe voi să descoperiți? E simplu: fiecare își face propria poveste, dar eu îmi doresc să o împărtășesc pe a mea.
Sunetul exista, fiecare om vorbea, dar oare se gândea și la ce putea face cu vocea sa? Eu mereu mi-am imaginat că primul cântec a apărut în momentul în care omul și-a dat seama de calitățile sale și de ceea ce putea realiza. Îmi place să cred că asta se întâmpla în perioada în care majoritatea femeilor purtau rochii înfoiate, pline de volane și fundițe. În care domnii aveau caii și purtau arme pe spate din cauza faptului că le era frică de ceea ce îi pândește în momentul în care ajung în pădure, când în loc de mii de blocuri înghesuite existau case la distanță mare una de cealaltă, iar în jurul lor se afla grădină, pajiște, multă verdeață, copaci, liniște și duioșie, copii care se jucau și multă bucurie. Poate nu a existat niciodată o așa perioadă liniștită, poate erau războaie, dar atunci a fost creată muzică. Oamenii au văzut-o, au simțit-o și au avut nevoie de ea pentru a le alina durerea și suferința, pentru a îi distra și a îi înveseli.
O fetiță, Lisa, ce se credea a fi bolnavă, a avut într-o zi permisiunea de a ieși pe afară alături de unul dinte căței familiei ei. Era cea mai mică dintre copii familiei și toți o tratau cu indiferență, cu răutate pentru că li se spusese că are o maladie. Fraților le era frică să se apropie de ea, pentru că atunci când îi simțea sau îi vedea zicea o silabă fără noimă. În momentul în care a ieșit în curte și a observat toate culorile toate simțurile ei s-au trezit la viață. Fiecare lucru văzut reprezenta o silabă, unele dintre ele se repetau și formau o linie melodică. Orice culoare nouă era un sunet și a ajuns să repete tot ceea ce zicea mult mai repede.
Tot ceea ce făcea Lisa era să fie fericită, să trăiască viață cum își dorea și să-și expună sentimentele fără a fi oprită de cineva. Veselia era cea care o determina să cânte, să se învârte în cerc, parcă dansând. Forma cercuri mari în iarba din jurul casei ei, iar fluturii i se alăturau la dans, cățelul sărea și el de bucurie în jurul ei, iar vrăbiuțele prindeau glas repetând suntele ce le auzeau de la ea. Distracția ei a fost distrusă de apariția mamei sale ce a luat-o în casă, nedând importanță celor auzite. În acest moment era considerată nebună, iar cei care treceau pe lângă ea aveau grijă să nu se uite în ochii ei, crezând că pot lua nebunia doar uitându-se în ochii ei. Ea însă nu era nebună, era diferită, era o persoană normal ce vedea diferit față de noi toți. Ea avea sinestezie. Ea era o persoană mai bună ca noi toți, era fragilă și iubea, era un suflet curat ce a fost pătat de către cei care o criticau. De frică să nu fie de râsul lumii, părinții au ales să o țină în casă, însă acest lucru i-a fost fatal. Tot ceea ce vedea, era întunericul ce o învăluia. Atunci nebunia a explodat, iar într-un moment de slăbiciune, micuța Lisa a cedat.
Cu toate acestea, ceea ce a creat ea nu a fost uitat. Vrăbiuțele ce o auziseră au purtat trilul compus de ea prin toată lumea și au fermecat populația, așa că un bărbat, impersionat de modul în care micile făpturi vorbeau, a decis să scrie ceea ce zic ele și a format gama „do , re, mi, fa, sol, la,si,do”. Era fermecat de simplitatea sunetelor redate, dar în același timp și uimit că un lucru atât de simplu putea suna așa de armonios și nu s-a oprit aici. A încercat, a inventat, a luat o coardă și a testat-o. O întindea când mai mult, când mai puțin și dacă o apăsa, diferite sunte scotea. Ele redau ceea ce scrisese și se bucura auzind. Însă într-o zi povestea lui s-a terminat, iar studiul lui nu ajunsese la sfârșit. Tot ceea ce a clădit a fost aruncat într-un loc întunecat, departe de oamenii care ar fi crezut că pot fi ajutați de către acele melodii.
Vrăbiuțele, gingașele păsări ce cutreieră înaltul cerului, au văzut ceea ce s-a întâmplat și au decis să ia fiecare foiță scrisă și să o răspândească în diferite colțuri ale lumii. Astfel cea pe care era scrisă gama a ajuns în Austria, iar când Mozart a găsit-o, a creat unele dintre cele mai mari piese ce sunt redate și în ziua de astăzi. Unu a ajuns în Spania și a fost inventată chitara, lemn de cireș și corzi, toate aranjate într-un mod cât mai estetic și mai frumos. Cele care au mai rămas au ajuns prin China, America, Italia, Canada și fiecare foaie a reprezentat o nouă inovație, o nouă metodă de a încânta lumea prin frumos, prin ureche, dar și prin văz.
Sunt acum momente în care mă gândesc, dacă Lisa nu ar fi existat și în momentul în care vedea culori nu exprima ceva, ce s-ar fi întâmplat? Dacă boala ei nu s-ar fi manifestat în acest mod, oare ar mai fi existat muzica? Ea o vedea, o percepea, nu o auzea. Lisa vedea muzica și asculta culorile.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi viața fără muzică, fără culoare? Totul să fie alb și negru și niciun pic de veselie? Ar fi lipsită de sens, monotonă și plictisitoare. Toți am fi îmbrăcați în aceleași culori anoste, nu am ști să râdem, am fi o umbră la ceea ce suntem astăzi, persoane fără suflet, imaginație și fără dorință de a trăi. Fantome a ceea ce reprezintă omenirea: frumosul și cunoștința ar fi date uitării, iar cele mai frumoase aspecte ale vieții ar fi neglijate.
Dar v-ați întrebat vreodată cum a apărut muzica sau culoarea? De ce au fost inventate aceste instrumente magice? Care a fost scopul lor inițial, dar poate cel mai important: la ce erau folosite?
Muzica, primul sunet, prima experiență ce a dus la crearea unui cântec, a fost descoperit acum mult timp. Nu cred că știu povestea exactă, dar îmi place să cred că ceea ce povestesc nu este fals. Să fim sinceri acum, orice poveste are și o doză de adevăr. Să vă spun cum a început totul sau să vă las pe voi să descoperiți? E simplu: fiecare își face propria poveste, dar eu îmi doresc să o împărtășesc pe a mea.
Sunetul exista, fiecare om vorbea, dar oare se gândea și la ce putea face cu vocea sa? Eu mereu mi-am imaginat că primul cântec a apărut în momentul în care omul și-a dat seama de calitățile sale și de ceea ce putea realiza. Îmi place să cred că asta se întâmpla în perioada în care majoritatea femeilor purtau rochii înfoiate, pline de volane și fundițe. În care domnii aveau caii și purtau arme pe spate din cauza faptului că le era frică de ceea ce îi pândește în momentul în care ajung în pădure, când în loc de mii de blocuri înghesuite existau case la distanță mare una de cealaltă, iar în jurul lor se afla grădină, pajiște, multă verdeață, copaci, liniște și duioșie, copii care se jucau și multă bucurie. Poate nu a existat niciodată o așa perioadă liniștită, poate erau războaie, dar atunci a fost creată muzică. Oamenii au văzut-o, au simțit-o și au avut nevoie de ea pentru a le alina durerea și suferința, pentru a îi distra și a îi înveseli.
O fetiță, Lisa, ce se credea a fi bolnavă, a avut într-o zi permisiunea de a ieși pe afară alături de unul dinte căței familiei ei. Era cea mai mică dintre copii familiei și toți o tratau cu indiferență, cu răutate pentru că li se spusese că are o maladie. Fraților le era frică să se apropie de ea, pentru că atunci când îi simțea sau îi vedea zicea o silabă fără noimă. În momentul în care a ieșit în curte și a observat toate culorile toate simțurile ei s-au trezit la viață. Fiecare lucru văzut reprezenta o silabă, unele dintre ele se repetau și formau o linie melodică. Orice culoare nouă era un sunet și a ajuns să repete tot ceea ce zicea mult mai repede.
Tot ceea ce făcea Lisa era să fie fericită, să trăiască viață cum își dorea și să-și expună sentimentele fără a fi oprită de cineva. Veselia era cea care o determina să cânte, să se învârte în cerc, parcă dansând. Forma cercuri mari în iarba din jurul casei ei, iar fluturii i se alăturau la dans, cățelul sărea și el de bucurie în jurul ei, iar vrăbiuțele prindeau glas repetând suntele ce le auzeau de la ea. Distracția ei a fost distrusă de apariția mamei sale ce a luat-o în casă, nedând importanță celor auzite. În acest moment era considerată nebună, iar cei care treceau pe lângă ea aveau grijă să nu se uite în ochii ei, crezând că pot lua nebunia doar uitându-se în ochii ei. Ea însă nu era nebună, era diferită, era o persoană normal ce vedea diferit față de noi toți. Ea avea sinestezie. Ea era o persoană mai bună ca noi toți, era fragilă și iubea, era un suflet curat ce a fost pătat de către cei care o criticau. De frică să nu fie de râsul lumii, părinții au ales să o țină în casă, însă acest lucru i-a fost fatal. Tot ceea ce vedea, era întunericul ce o învăluia. Atunci nebunia a explodat, iar într-un moment de slăbiciune, micuța Lisa a cedat.
Cu toate acestea, ceea ce a creat ea nu a fost uitat. Vrăbiuțele ce o auziseră au purtat trilul compus de ea prin toată lumea și au fermecat populația, așa că un bărbat, impersionat de modul în care micile făpturi vorbeau, a decis să scrie ceea ce zic ele și a format gama „do , re, mi, fa, sol, la,si,do”. Era fermecat de simplitatea sunetelor redate, dar în același timp și uimit că un lucru atât de simplu putea suna așa de armonios și nu s-a oprit aici. A încercat, a inventat, a luat o coardă și a testat-o. O întindea când mai mult, când mai puțin și dacă o apăsa, diferite sunte scotea. Ele redau ceea ce scrisese și se bucura auzind. Însă într-o zi povestea lui s-a terminat, iar studiul lui nu ajunsese la sfârșit. Tot ceea ce a clădit a fost aruncat într-un loc întunecat, departe de oamenii care ar fi crezut că pot fi ajutați de către acele melodii.
Vrăbiuțele, gingașele păsări ce cutreieră înaltul cerului, au văzut ceea ce s-a întâmplat și au decis să ia fiecare foiță scrisă și să o răspândească în diferite colțuri ale lumii. Astfel cea pe care era scrisă gama a ajuns în Austria, iar când Mozart a găsit-o, a creat unele dintre cele mai mari piese ce sunt redate și în ziua de astăzi. Unu a ajuns în Spania și a fost inventată chitara, lemn de cireș și corzi, toate aranjate într-un mod cât mai estetic și mai frumos. Cele care au mai rămas au ajuns prin China, America, Italia, Canada și fiecare foaie a reprezentat o nouă inovație, o nouă metodă de a încânta lumea prin frumos, prin ureche, dar și prin văz.
Sunt acum momente în care mă gândesc, dacă Lisa nu ar fi existat și în momentul în care vedea culori nu exprima ceva, ce s-ar fi întâmplat? Dacă boala ei nu s-ar fi manifestat în acest mod, oare ar mai fi existat muzica? Ea o vedea, o percepea, nu o auzea. Lisa vedea muzica și asculta culorile.
